fbpx

Ioana – The Reeds at Shelter Haven, Stone Harbor, NJ

Înca de mic copil m-au fascinat povestile. La cinci ani mi le citea tata înainte de culcare, la zece mi le citeam singură, urmând ca mai târziu să găsesc pasiune în a le scrie eu cu mâna mea. Sau cu trăirea mea. Iată cum, ajunsă pe băncile facultății, am ajuns să visez la o poveste „desenată” departe. Pentru mine, experiența SUA a însemnat în primul rând transformarea mea din adolescenta retrasă în tânăra plină de ambiții și cu zeci de orizonturi noi deschise. Mi-am demonstrat că-mi pot depași propriile limite, lucru ce nu-l mai pot vizualiza nicidecum concretizându-se separat de verile mele petrecute în State. 

Aș împărți cartea scrisa acolo în doua mari capitole: ce am dăruit și ce am primit în schimb.

Aș împărți cartea scrisa acolo în doua mari capitole: ce am dăruit și ce am primit în schimb. E drept, nu prea aș face cinste primului capitol pentru că al doilea ar fi de trei ori mai consistent. Nesperat. Să vezi cu ochii tai o lume desprinsă din vise, mii de culori, orașe și lumini monumentale care te ademenesc non-stop și te striga pe nume…atât de des și atât de frumos încât ajungi să conștientizezi tot mai mult cine ești…

 

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.