Cătălin – Moreys Piers, Wildwood, NJ
A început totul într-o zi mohorâtă de noiembrie, parcă era ieri, când tata mă suna să îmi spună, „acum e momentul să te înscrii în program”, „acum e momentul să pornești la drum către o nouă aventură”. Așa că în acea zi în care bruma argintie împodobea orașul, iar frigul se lasă uşor, spulberând tainele ascunse ale toamnei, mi-am luat inima în dinți și am pașit cu încredere pe covorul de frunze multicolore, împreună cu prietena mea, Mihaela, către sediul GTS, loc unde urma să-nceapă „Aventura Americană”.
Am trăit pe tărâm american timp de 4 luni, luni în care mi-am exersat limba, am învățat câte ceva despre cultura americană și nu numai. Colegii mi-au devenit prieteni, timiditatea s-a transformat în temeritate, frica în succes și tăcerea într-o legătură strânsă și de necontestat cu colegii de muncă. Am învățat să spun „ Bună” în rusă și chineză așa ca „Privet” și „Nihau (nín hǎo)” și vouă. Mi-am făcut prieteni peste tot prin lume și am călătorit prin poveștile lor în fiecare dintre aceaste țări. Am fost în Ucraina, Spania, Taiwan, Rusia și Indonezia.
Mi-am făcut prieteni peste tot prin lume și am călătorit prin poveștile lor în fiecare dintre aceaste țări.
Pentru mine aceasta experiență nu s-a numit Work and Travel ci mai mult „Fun and Travel”, deoarece „am fost îndrăgostit” de tot ceea ce am trăit acolo, încă pare un vis. Un vis care s-a încheiat la fel de frumos cum a început, cu excursii la Casa Alba, Washington Monument, Orioles Stadium, Independence Hall, Times Square, Empire States Building și multe altele. Așa că bucură-te de aventura care te așteaptă, pentru că viața trebuie trăită, nu economisită!